marți, 5 februarie 2013





Naruto este o serie manga şi anime, scrisă de Masashi Kishimoto. Personajul principal, Naruto Uzumaki, este un imprevizibil şi hiperactiv adolescent ninja care este într-o constantă căutare de cunoaştere, şi de a deveni un Hokage cunoscut ca cel mai bun conducator şi cel mai puternic ninja din sat. Seria manga a fost prima dată publicată de Shueisha în cel de-al 43 număr al revistei Japan's Shonen Jump. Ca volum 36, seria manga a vândut 71 de milioane de copii în Japonia. Viz Media a publicat o versiune tradusă în revista American Shonen Jump. Naruto a devenit cel mai bine vândut manga a celor de la Viz. Până acum, primele 14 volume sunt valabile. În ordine pentru a fi în acelaşi pas cu anime-ul, Viz plănuieşte să lanseze volumele 16-27 în perioada septembrie-decembrie 2007. Prima serie animată din cele două serii anunţate, produs de studioul Pierrot şi Aniplex, a avut premiera în Japonia pe TV Tokyo Network şi pe satelitul anime Animax pe data de 3 octombrie 2002, şi se află şi la această oră în cadrul programului TV. Naruto a debutat în Statele Unite pe Cartoon's Network Toonami program ce a fost blocat pe data de 10 septembrie 2005, iar în Canada pe YTV's Bionix pe data de 16 septembrie 2005. Naruto a început să fie vizionat în UK pe programul Jetix pe data de 22 iulie 2006. A început deasemenea să fie difuzat pe Toasted TV pe data de 12 ianuarie 2007, în Australia, deşi putea fi vizionat pe Cartoon Network în 2006. Prima serie a durat 9 sezoane, pe când Naruto: Shippuden a început primul sezon pe data de 15 februarie 2007.

[modifică] Subiectul
Doisprezece ani înainte de evenimentele actuale ale seriei, Vulpea cu Nouă Cozi, una dintre bestiile cu coadă, a atacat Satul Ascuns Între Frunze, cel mai puternic sat din Ţara Focului (numit şi Konohagakure sau Konoha). Dar actualul conducător, care era şi cel mai puternic ninja din sat, al Patrulea Hokage a înfrânt puterea bestiei şi a sigilat-o într-un nou-născut, numit Naruto Uzumaki (fiiul său), sacrificându-se pentru sat. Al Patrulea Hokage, ce a fost omagiat ca un erou, a vrut ca Naruto să fie tratat şi el la fel -ca un erou- ca fiind cel care a salvat satul.
Cu toate acestea, Satul ascuns între Frunze, l-a evitat temându-se de Vulpea cu Nouă Cozi din el, Naruto având o copilărie tristă. Un decret emis de al Treilea Hokage a interzis tuturor să vorbească despre Vulpea cu Nouă Cozi, nici chiar copiiilor lor. Totuşi acest lucru nu i-a împiedicat să-l trateze pe Naruto ca pe un proscris şi ca rezultat el a crescut ca un orfan fără prieteni sau familie. El nu i-a putut forţa pe oameni să-i devină prieteni, deci încerca să se facă remarcat prin singurul mijloc pe care îl ştia: farsele.
Oricum, acest lucru s-a schimbat după ce Naruto a absolvit Acadenia Ninja, folosind Umbrele Clonate Jutsu - o tehnică dintr-un sul interzis, ce a fost înşelat să-l fure-pentru a-şi salva profesorul, Iruka Umino, de un ninja renegat, Mizuki. Această întâlnire i-a dat lui Naruto posibilitatea să afle că în el se află Vulpea cu Nouă Cozi şi să afle că şi altcuiva îi pasă de el. Intrarea la Academie i-a deschis poarta către evenimente şi oameni ce-i vor schimba lumea lui, incluzând calea lui de ninja, pentru restul vieţii sale.
Povestea urmăreşte, în timp, creşterea lui Naruto şi a prietenilor săi, dezvoltarea lor ca ninja, interacţiunile cu ceilalţi şi influenţele asupra personalităţii lor. Naruto îşi găseşte doi prieteni –Sasuke Uchiha şi Sakura Haruno-doi tineri ninja, ce se află împreună cu el într-o echipă de trei persoane sub îndrumarea senseiului lor, Kakashi Hatake. Naruto de asemenea îşi găseşte şi alţi camarazi, pe care îi întâlneşte de-a lungul seriei. Ei învaţă tehnici noi, se cunosc mai bine şi experienţa lor creşte, iar Naruto îşi continuă visul de a deveni un mare Hokage.
Tot subiectul seriei Naruto este puternic accentuat de dezvoltarea personajelor, ce schimbă, cu fiecare lucru făcut, acţiunea. La început sunt accentuate personajele: Naruto, Sasuke şi Sakura, membrii echipei 7. Dar în timp sunt subliniate şi alte personaje din alte echipe sau sate. Mai mulţi răufăcători majori se vor lupta cu echipa lui Kakashi, printe care, la început, Zabuza Momochi –un missing-nin (ninja dispărut) din Kirigakure (Satul Ascuns în Ceaţă)-şi partenerul său, Haku. Mai târziu în timpul examenului Chunin, apare Orochimaru, un missing-nin, ce era pe lista celor mai căutaţi infractori. Iar mult mai târziu o organizaţie misterioasă, numită Akatsuki încearcă să-l urmărească pe Naruto, pentru Vulpea cu Nouă Cozi, ce se află în el.
În fiecare sat exista nişte graduri ninja : Student,Genin,Chunin,Jonin şi Hokage. În fiecare ţară există un conducător care este de gradul Kage.În ţara Focului acest conducător se numeşte Hokage,în Ţara Vântului acesta se numeşte Kazekage,în ţara Valurilor acesta se numeşte Mitsukage ,în ţara Pământului acesta se numeşte Tsuchikage,iar în ţara Luminii acesta se numeşte Raikage. Toţi aceşti kage se intitulează cele cinci umbre. Pe lângă aceste mari ţări există nişte sate ninja independente care se antrenează ca după aceea să poată fie angajaţi în aceste ţări.

[modifică] Personaje
A
Al Patrulea Kazekage- Tatăl lui Gaara, Temari şi Kankuro şi cel care i-a ordonat lui Chiyo să îl sigileze pe Shukaku în Gaara. El este cel care i-a ordonat lui Yashamaru să îl omoare pe Gaara. Acesta a fost ucis de Orochimaru, care i-a luat locul şi a condus invazia Konohei.
Akamaru- Este câinele lui Kiba, fiind în acelaşi timp partenerul şi prietenul său cel mai bun. În prima parte a serialului, Kiba îl poartă pe Akamaru pe cap sau în haină, dar în Shippuden, Akamaru creşte destul de mult pentru a-l purta pe Kiba pe spatele lui. Kiba nu realizează cât de mult a crescut câinele său deoarece petrec foarte mult timp împreună. Poate simţi chakra şi dacă este destul de puternică, îi poate spune partenerului său nivelul de putere al adversarului.
Anko Mitarashi- Este cel de-al 2 examinator al examenului chunnin. Numele ei ("anko" şi "mitarashi") denumeşte ingrediente folosite în felul ei de mâncare favorit, "dango". Este în zodia Scorpion. Ea este de asemenea una din fostele eleve ale lui Orochimaru şi este unul din cei 10 copii care au primit de la Orochimaru un sigiliu blestemat, ea fiind singura supravieţuitoare.
Asuma Sarutobi- Este fiul celui de-al treilea Hokage şi jouninul care se ocupă de echipa zece. În tinereţe el a avut o altercaţie cu tatăl său şi a plecat din Konoha, urmărindu-şi propriul interes, el lucrând astfel ca unul din cei 12 ninja pentru Fire's Daimo. Odată întors în Konoha el a început o relaţie de lungă durată cu Yuuhi Kurenai cu care obişnuieşte să apară, deşi ei nu recunosc niciodată că sunt împreună, dar acest lucru se concretizează când aflăm că după moartea sa, Kurenai urma să aibă un copil cu el. El este foarte apropiat de Shikamaru, cu care obişnuieşte să joace Shoji sau Go, însă recunoaşte că nu l-a bătut niciodată pe acesta.
Amida-este prietena lui Shizune.Ea poate alerga cu viteza lumini si sa auda de la 5 km distanţă orice.
B
Baki- Este jouninul care se ocupă de echipa lui Gaara, Kankurou şi Temari, iar în timpul invaziei Konohăi, el este cel care îl omoară pe Hayate Gekko.
C
Chiyo- Este specialista Sunagakurei în păpuşi şi otrăvuri şi este de asemenea bunica lui Sasori, pe care l-a învăţat să folosească păpuşile. Ea este cea care l-a sigilat pe Shukkaku în Gaara la ordinele celui de-al patrulea Kazekage, dar este şi cea care îl reînvie pe acesta după lupta lui cu Akatsuki. Chiyo şi-a folosit deseori cunoştiinţele despre otrăvuri in cel de-al Treilea Război Ninja Secret, numai pentru ca eforturile ei să fie zădărnicite de îndemânarea medicală a Tsunadei. De atunci, are resentimente puternice împotriva ei.
Chouji Akimichi- Este coleg de echipă cu Ino şi cu Shikamaru, cu care este prieten de foarte mult timp. Ca un membru al clanului Akimichi, tehnicile sale se bazează pe mărirea formei sale, a mâinilor etc. Chouji nu suportă ca cineva să mânânce ultimul snacks sau să fie numit grăsan. Odată numit grăsan, Choji devine şi mai ostil faţă de adversarii săi.
Callipi-face parte din team snake.Ea le vindeca ranile celorlati.Deşi ceilalţi nu ştiu ea are un talent în taijutu extraordinar.
D
Dan- A fost unchiul lui Shizune şi prietenul (iubitul) lui Tsunade. Visul acestuia era să devină hokage pentru a proteja pe toată lumea din sat. El a murit într-o bătălie din cauza hemoragiei, în ciuda eforturilor disperate ale lui Tsunade de a-l salva.
Danzo- Este unul din militarii din Konoha. În trecut el a concurat cu Sarutobi pentru titlul de hokage, dar a pierdut şi astfel s-a concentrat pe creearea unui anbu special care să asigure protecţia satului de către orice ameninţare. El este cel care îl recomandă pe Sai către echipa a şaptea, dându-i acestuia misiunea de a-l ucide pe Sasuke, el fiind considerat un pericol pentru Konoha.
Deidara- Un ninja căutat, care a părăsit Iwagaku. Înainte de a se alătura organizaţiei Akatsuki, Deidara a lucrat ca terorist pentru oricine îl angaja, iar asta i-a atras atenţia lui Pein. Kisame şi Itachi au fost trimişi de Pein să îi propună să se alăture organizaţiei, Deidara refuzând iniţial. Însă după ce a fost înfrânt de Itachi a fost nevoit să se alăture Akatsukiului, din acel moment Deidara simţind o ură imensă pentru Itachi şi fiind determinat să îl înfrângă pe acesta. După aceea el devine coleg de echipă cu Sasori, pe care îl aprecia pentru arta sa. După moartea lui Sasori, l-a avut drept coleg de echipă pe Toobi, pe care Deidara nu îl considera un membru demn de Akatsuki. Acesta îşi găseşte sfârşitul într-o luptă cu Sasuke, în care foloseşte o bombă sinucigaşă pe sine însuşi, sperând să distrugă makegyo sharinganul.
Davi-este un ninja la nivel jounin din satul ascuns în stele.
Dosu Kinuta- Unul din cei trei genini ai sunetului, Dosu are un amplifiator de sunet implantat în braţul său, care îi fac atacurile mult mai puternice. Poate folosi o tehnică numită "Kyōmeisen", care răneşte interiorul urechii adversarului şi îl face să-şi piardă echilibrul şi să i se facă rău. Deasemenea, Dosu poate controla vibraţiile sunetelor. Pare să fie bun prieten cu Zaku, deoarece i-a venit în ajutor de câteva ori şi după moartea acestuia, a căutat să-l răzbune. După ce a aflat că este folosit de Orochimaru, Dosu decide să îl ucidă pe Sasuke, dar în căutarea acestuia se întâlneşte cu Gaara, de care este înfrânt şi omorât.
E
Ebisu- Este un specialist în antrenamentul privat al shinobilor şi îşi foloseşte îndemânarea pentru a-l antrena pe Konohamaru, iar mai apoi pentru a-l antrena pe Naruto în controlarea mai bună a chakrei. Iniţial el îl priveşte pe Naruto ca un simplu monstru, văzând în el doar Kiubyul. Mai târziu vede însă influenţa pozitivă pe care o are acesta asupra lui Konohamaru şi începe să îl recunoască ca un excelent ninja al Konohăi. Mai târziu, în Shippuuden, el este pus la cârma unei echipe de gennini formate din Konohamaru şi cei doi prieteni ai săi Udon şi Moegi.
F
Fugaku Uchiha- Tatăl lui Sasuke şi al lui Itachi şi soţul lui Mikoto Uchiha. El era căpitanul poliţiei militare din Konoha şi credea cu tărie că în Itachi era viitorul clanului, făcând tot posibilul pentru a-l ajuta pe acesta, neglijându-l uneori pe Sasuke. După ce a văzut că Itachi se îndepărtează de clan şi devine distant, el a devenit mai apropiat de Sasuke şi l-a învăţat pe acesta secretele clanului Uchiha, considerându-l mândria clanului şi spunându-i acestuia să nu urmeze paşii fratelui său.
G
Gaara- Numit şi "Gaara al Nisipului", este mezinul celui de-al patrulea Kazekage. La naştere în acesta a fost închis Shukaku, satul sperând ca astfel Gaara să devină cea mai puternică armă a satului. Totuşi, oamenii din sat au început să îl vadă pe micul Gaara ca pe un monstru. A fost antrenat de tatăl său, dar în rest era crescut de unchiul său care încerca să îl inveţe pe acesta ce înseamnă să ţii la cineva şi ce este dragostea. Mai târziu, cel de-al patrulea Kazekage, văzând că lucrurile nu mergeau aşa cum se aştepta, l-a trimis pe Yashamaru pentru a-l ucide. Gaara a supravieţuit atacului, dar din momentul în care a văzut că tocmai cel care îi vorbea de dragoste şi prietenie nu a ţinut niciodată la el şi a încercat să îl ucidă, a hotărât să îi pese numai de el, fiind indiferent faţă de cei din jur, inclusiv cu fraţii săi, pe care îi ameninţă cu moartea dacă îi stau în cale. Litera roşie de pe fruntea sa înseamnă "dragoste", sugerând faptul că Gaara se iubeşte numai pe el. Gaara suferă de insomnie deoarece dacă adoarme, monstrul ameninţă să-i consume personalitatea şi să pună stăpânire pe el. Prima misiune a acestuia ca armă perfectă a satului a fost distrugerea Konohei. Făcându-i plăcere să omoare oameni, el a intrat fără nicio remuşcare în acest examen. În timpul luptei cu Rock Lee, datorită vitezei incredibile ale lui Lee, Gaara este lovit pentru prima oară, nisipul neputând ţine pasul cu viteza adversarului. Cu un ultim gest, el reuşeşte să îi rupă mâna şi piciorul stâng lui Lee. Meciul este oprit înainte ca Lee să fie ucis, dar Gaara îşi schimbă idealul. În loc să-şi dovedească propria existenţă ucigând, îşi propune să găsească şi să ucidă adversari mai puternici decât el. În continuare el se va lupta cu Sasuke, acesta fiind primul care reuşeşte să îl facă să sângereze. Acest lucru îl aduce pe Gaara în pragul nebuniei şi îşi eliberează pentru un scurt moment demonul din interiorul său. După ce distrugerea Konohăi începe, acesta va continua lupta cu Sasuke într-o altă locaţie, însă eliberându-şi puţin din demonul dinlăuntrul său. Sasuke nu mai poate să ţină pasul cu acesta, iar în ajutor apare Naruto. La început nu este aşa de sigur dacă îl poate înfrânge. În ultimul moment, Naruto îşi aduce aminte de prietenii săi şi reuşeşte să câştige în faţa demonului aproape comlet eliberat, spre surprinderea lui Temari, dar şi a lui Gaara care nu mai rezistă şi îl elibereaza complet pe Shukaku. Naruto îl invocă pe Gamabunta şi reuşeşte să îl înfrângă pe Gaara, dar acesta nu înţelege de ce acesta este aşa puternic. În final, îşi aduce aminte de vorbele unchiului său despre dragoste. Din acest moment, Gaara doreşte să fie recunoscut şi să creeze legături de prietenie cu alţii, sperând la dragoste şi ca în acest fel să fie respectat de către cei din sat. Începe prin a-şi cere scuze faţă de fraţii săi, iar cu timpul se apropie mai mult de fratele său mai mare Kankuro, dezvăluindu-i visele şi gândurile sale. Mai târziu în misiunea de recuperare a lui Sasuke, el apare pentru a-l ajuta pe Rock Lee, pe care îl protejează, părându-i rău pentru tot ce i-a făcut. El îi spune acestuia că ajută Konoha pentru că are o mare datorie faţă de aceasta (aici referindu-se la tot ceea ce a făcut Naruto pentru el). După aceea, el devine Kazekage şi în luptă cu Deidara el şi-a apărat satul cu preţul vieţii. Cu o ultimă suflare a reuşit să oprească marea explozie a lui Deidara şi chiar a reuşit să îndepărteze şi nisipul de deasupra satului. El este apoi omorât de Akatsuki, dar este readus la viaţa datorită lui Chiyo. În momentul readucerii sale la viaţă el realizează că foarte multă lume îl aştepta pe acesta, incluzândul pe Naruto şi proprii săi fraţi. Gaara realizează că a devenit important pentru cei din jur, aceştia considerându-l prietenul lor. El îi mulţumeşte lui Naruto pentru tot ceea ce a făcut pentru el şi rămâne în continuare Kazekage, aşteptând ca Naruto să primească titlul de Hokage. De data asta, oamenii din sat au mai mult respect faţă de el şi este chiar admirat de tânăra generaţie, deşi bătrânii continuă să îl privească cu neîncredere, spre furia lui Kankuro.
Gamabunta- Este şeful tuturor broaştelor. Are doi fii, Gamakichi şi Gamatatsu. Gamabunta apare pentru prima oară în primul episod, când putem să îl vedem pe al Patrulea Hokage pe fruntea sa în lupta contra kiubyului. Acesta este apoi invocat de Naruto doar cu ajutorul chakrei vulpii cu nouă cozi în timpul antrenamentului şi în timpul luptei cu Gaara. Mai este invocat şi de Jiraiya în lupta contra lui Orochimaru.
Gamaken- Este o broască imensă invocată de Jiraiya în timpul luptei sale cu Pein. El poartă de obicei după el un scut şi o sabie şi se plânge cam mereu cât de prost şi idiot este Gamabunta. Deasemenea, el poate crea o barieră care poate detecta orice mişcare.
Genma Shiranui- Este cel care l-a înlocuit pe Hayate Gekko în timpul rundelor finale ale examenului chunnin. El are de obicei un beţişor în gura pe care îl foloseşte pentru a ataca. În timpul invaziei Konohăi, el este cel care se luptă cu Baki însă totul ajunge la un egal odată cu retragerea lui Baki. În misiunea de recuperare a lui Sasuke el şi cu încă un jounin îi infruntă pe cei patru genini ai sunetului, aceştia spunând că dacă nu ar fi avut sigilurile blestemate nu ar fi fost în stare să îi bată pe cei doi. "Shiranui" înseamnă lumină fosforescentă.
H
Haku- Este un copil care a trăit în Tărâmul Apelor şi care a descoperit că avea un kekke-genkai. După ce puterile îi sunt descoperite de tatăl său, acesta o omoară pe mama sa şi se pregăteşte să îl ucidă şi pe Haku, când băiatul, speriat, îşi foloseşte instinctiv puterile şi îl ucide pe tatăl său. Mai târziu, a fost descoperit de Zabuza care îl va transforma într-o armă. El îl vede pe Zabuza ca pe salvatorul său şi de aceea îşi sacrifică viaţa pentru el în lupta acestuia contra lui Kakashi. Haku are o frumuseţe fizică şi o graţie deosebită, mulţi (incluzându-l pe Naruto) confundându-l cu o fată. Mai mult, Haku are un suflet bun, spre nemulţumirea lui Zabuza, care îl consideră prea milos.
Hana Inuzuka- Este sora mai mare a lui Kiba Inuzuka. Este un veterinar excelent şi respectat. Câinii ei sunt numiţi Haimaru Sankyodai. Hana joacă un rol mai mare în episodul 184, unde vindecă boala lui Akamaru. Are un tatuaj sus pe braţul drept care seamănă cu o floare. Numele ei înseamnă "floare".
Hanabi Hyuga- Este sora mai mică a Hinatei şi fiica lui Hiashi Hyuga. Numele ei înseamnă "floare de foc", sinonimul japonez pentru artificii. Tatăl ei o consideră pe aceasta mult mai puternică ca Hinata.
Hanzo-Este vechiul lider al Amegakurei şi cel care le-a dăruit numele de senini lui Jiraiya, Orochimaru şi Tsunade, considerându-i pe aceştia nişte ninja excepţionali. Acesta este omorât de Pein, precum şi cei care au cea mai mică legătura cu el.
Hayate Gekko- Este examinatorul rundelor eliminatorii din examenul chunin. El este omorât de Baki după ce acesta descoperise de planul lui Kabuto şi a lui Baki de a distruge Konoha. El se afla în drum spre Hokage, când a fost omorât de Baki. Numele "gekko" înseamnă lumina lunii, iar "hayate" înseamnă "repede ca vântul".
Hiashi Hyuga- Este tatăl lui Hinata şi al lui Hanabi şi fratele geamăn al lui Hizashi, dar s-a născut înaintea acestuia, acest lucru făcându-l un membru al familiei principale.După moartea fratelui său Neji a devenit fiul lui.
Hironda-este sora lui Kirama si cea care o antreneaza.Ea a fost eleva lui Kurenai Yuhi.
Hizashi Hyuga- Este tatăl lui Neji. El moare sacrifincându-se pentru a-şi căpăta libertatea şi pentru a-i demonstra lui Neji că poate să îşi aleagă singur calea în viaţă.
Hinata Hyuga- Este fiica lui Hiashi şi face parte din familia principală. Ea nu este foarte puternică însă se străduieşte din greu pentru ca toţi să o recunoască. Timidă şi dulce, ea îl admiră şi este îndrăgostită de Naruto, şi vrea să se schimbe pentru a se face observată de el. Nu are încredere în sine şi nu îi place să lupte. Numele ei înseamnă "spre soare".După ce unchiul ei a murit la avut ca frate pe Neji.Pâna la urma îi dovedeşte tatălui ei caci este mai puternica decât pare învingandui pe Kin şi Kiba.Prietenele ei devin TenTen şi Sakura.
Hidan- Este un membru Akatsuki şi coleg de echipă cu Kazuku. El este nemuritor şi reuşeşte să îl omoare pe Asuma, însă în cele din urmă este înfrânt şi ucis de Shikamaru, care îi lasă rămăşiţele într-o groapă.
I
Ibiki Morino- Este primul examinator al examenului chunin. Se spune că el ştie cum gândeşte mintea umană şi se poate juca cu mintea cuiva torturându-l. El este comandatul ofiţer al echipei de tortură ANBU. Când Jiraiya trimite un mesaj pentru Naruto, îi spune acelei broaşte să se ducă la Ibiki pentru că el va şti să îl descifreze.
Ino Yamanaka- Este colegă de echipă cu Shikamaru şi Chouji. Posedă un jutsu de transfer al minţii şi este rivală şi prietenă în acelaşi timp cu Sakura. Ea lucrează în florăria familiei Yamanaka şi este deosebit de îndemânatică în ikebana. După un timp, învaţă să folosească jutsuri medicale şi devine eleva lui Tsunade.
Iruka Omino- Este intructor la Academia Ninja. Părinţii acestuia au fost omorâţi de Kyuby când el era foarte tânăr, însă nu îl urăşte pe Naruto, ba chiar îl consideră un ninja excelent al Konohăi, compătimindu-l pe acesta pentru faptul că a crescut fără părinţi, la fel ca el. El este cel care îl salvează pe Naruto de Mizuki şi devine cel mai bun prieten al acestuia.
Itachi Uchiha- Este fratele mai mare al lui Sasuke. Itachi a activat sharinganul la o vârstă foarte mică şi a fost considerat un copil-minune. El a reuşit datorită calităţilor sale excepţionale să devină lider ANBU la numai 13 ani. După ce află de la tatăl său povestea clanului său, el hotărăşte să obţină un sharingan mai puternic şi îl ucide pe cel mai bun prieten, pe Shisui Uchiha, astfel obţinând mankegyo sharingan. Falsifică scrisul lui Shisui pe un bilet de adio, încercând să facă ca moartea lui să pară o sinucidere. În ciuda faptului că a negat orice legătură cu moartea lui Shisui, au existat suspiciuni asupra lui. Apoi el îşi omoară întreg clanul, lăsându-l în viaţă doar pe Sasuke şi spunându-i acestuia că a ucis întreg clanul pentru a-şi testa puterea. Îi mărturiseşte apoi lui Sasuke că dacă va vrea să îl învingă vreodată va trebui să devină un răzbunător şi că va trebui să îşi ucidă cel mai bun prieten pentru a putea obţine mankegyou sharinganul. El devine apoi un membru Akatsuki şi face echipă cu Kisame, misiunea lor fiind aceea de a-l captura pe Naruto. Ei revin în Konoha pentru a-l captura pe Naruto, dar se întâlnesc cu Kakashi, Asuma şi Kurenai. Deşi Kakashi îşi foloseşte sharinganul, nu are nicio şansă în faţa mankegyoului sharingan al lui Itachi şi cel care le vine în ajutor celor trei este Guy. Aceştia se retrag când află că ei ştiu totul despre Akatsuki şi capturarea kiubyului şi pleacă în căutarea lui Naruto. Acesta se află cu Jiraiya, pe care reuşesc să îl ţină ocupat cu o prezenţă feminină. Între timp, Sasuke află despre fratele său şi se duce să îl provoace la luptă. Mult mai puternic decât fratele său mai mic, Itachi îl înfrânge fără niciun efort. În momentul în care Jiraiya intră în luptă, Itachi realizează că nu e de glumă şi îi spune lui Kisame să fugă pentru că nu au şanse în faţa acestuia. Mai târziu aflăm că ei doi împreună contra lui Jiraiya abia ar fi reuşit să obiţnă o remiză sau ar fi fost înfrânţi. Interesant este că Itachi, pentru cineva care poate ucide cu sânge rece pe oricine, în general evită violenţa. Nu atacă decât pentru a se apăra şi de multe ori a avut ocazia să-şi ucidă adversarul, dar nu a făcut-o. Studiază mişcările adversarului cu Sharinganul său pentru a putea acţiona în consecinţă. Sharinganul său devine şi mai puternic odată ce îşi activează Mangekyo Sharinganul, cea mai puternică abilitate care poate fi obţinută de un membru al clanului Uchiha. J
Jiraiya- Când au fost copii, Jiraiya şi foştii săi colegi Orochimaru şi Tsunade au fost elevii celui de-al Treilea Hokage. După ce a plecat din tutelajul celui de-al Treilea Hokage, a călătorit în lume şi a găsit rezidenţa broaştelor, o specie de care el se simţea foarte atras. Odată reîntors în Konoha, el şi colegii săi au trebuit să îl înfrunte pe Hanzo. Deşi au fost înfrânţi, le-a fost recunoscut talentul de ninja, iar Hanzo le-a zis că îşi vor păstra viaţa dacă vor fi numiţi cei trei sennin, adică cei mai puternici ninja din Konoha. Odată ce lupta s-a terminat, ei au întâlnit trei orfani: Yahiko, Nagato şi Konan, pe care Jiraiya s-a hotărât să îi îngrijească şi să îi ajute să se antreneze pentru a deveni ninja. După ce a devenit un jounin capabil să antreneze o echipă, el i-a avut ca elevi pe al Patrulea Hokage (Minato Namikaze) şi încă doi genini încă necunoscuţi. Ani mai târziu, când Orochimaru a trădat Konoha, el a plecat în căutarea acestuia, încercând să îşi convingă prietenul să revină în Konoha. Dar Orochimaru l-a atacat şi a întors spatele Konohei pentru totdeauna. Încercând să găsească un motiv pentru purtarea acestuia, Jiraiya a părăsit Konoha în urmărirea acestuia, realizând că acesta nu va ma reveni niciodată în Konoha. El a aflat astfel că Orochimaru se alăturase unei organizaţii numite Akatsuki. Fiind plecat din Konoha, el nu a putut să îi îndeplinească dorinţa lui Sarutobi de a deveni următorul hokage deoarece a considerat că este mult mai importantă urmărirea lui Orochimaru. Deşi plecat din Konoha, el ţine o legătură cu satul (a fost acolo în timpul invaziei Konohei pentru a ajuta satul, dar şi când a trebuit să caute un nou Hokage în persoana lui Tsunade). El este deasemenea un pervers autoproclamat şi este foarte mândru de acest lucru (fiind autorul cărţilor pe care le citeşte Kakashi). Totalitatea abilităţilor sale este încă necunoascută deoarece în lupta contra lui Orochimaru era drogat de către Tsunade şi nu îşi putea folosi chakra la maxim, iar în lupta cu Itachi şi Kisame aceştia au preferat să fugă în loc să se lupte cu el. Jiraiya este un un maestru al broaştelor, invocându-i pe Gamabunta şi pe Gamaken, este cel mai bun utilizator al Rasenganului şi se pricepe foarte bine la jutsuri de sigilare. Când l-a întâlnit pe Naruto a realizat imediat că pe lângă sigiliul vulpii mai era unul făcut de Orochimaru, pe care a reuşit să îl înlăture. În lupta contra lui Pein vedem o nouă tehnică a lui Jiraiya, "starea pustnicului" care pare a fi foarte puternică, dar rezultatele ei sunt necunoscute. Deasemenea el se pricepe la pătrunderea în diverse locaţii, fiind singurul care poate intra în baza lui Pein. Un alt lucru la care se pricepe Jiraiya ar fi tortura; îl face pe un ninja din Amegakure să spună ce ştie despre Pein şi astfel află de uciderea lui Hanzo. Pare să ştie ceva mai multe despre sigiliul lui Naruto şi îi trimite acestuia prin intermediul unei broaşte o cheie misterioasă. Jiraiya crede că Minato a avut un motiv întemeiat pentru care a sigilat Vulpea cu Nouă Cozi în Naruto şi crede că Madara a invocat Vulpea pentru a ataca satul în acea zi. El se poartă ca profesorul lui Naruto, învăţându-l pe acesta diverse tehnici cum ar fi Rasenganul Kuchyose no Jutsu (jutsu de invocare) şi îl învaţă cum să controleze chakra kyubiului.(Este un nesimţit.)
Jirobo- Este cel mai puternic din punct de vedere fizic, dar considerat de ceilalţi cel mai slab din grupul celor patru ninja ai sunetului. El are abilitatea de a a absorbi chakra. În lupta sa contra lui Chouji, el îl numeşte pe acesta gras şi se leagă de cel mai bun prieten al acestuia, Shikamaru, fapt pe care Chouji nu îl poate ierta, iar acest lucru duce la sfârşitul lui Jirobo.
Jugo-Este cel mai puternic membru (din punct de vedere fizic) al echipei lui Orochimaru, însă este instabil mental, trecând de la o persoană docilă la una în pragul de a ucide orice. Când îşi pierde conştiinţa el vrea să omoare pe oricine din jurul său, pe când atunci când este blând el spune că nu vrea să rănească şi să omoare pe nimeni. Singurul care a putut să îl controleze pe Jugo a fost Kimimaru, pe care Jugo îl considera un prieten. După moartea lui Kimimaru, Jugo este ţinut în frâu şi de Sasuke (cu ajutorul sharinganului) şi hotărăşte să se alăture acestuia, deoarece Kimimaru s-a sacrificat pentru Sasuke şi Juro crede că ceva din prietenul său trăieşte încă în Sasuke. Juro este capabil să înţeleagă limbajul păsărilor şi să comunice cu ele.
K
Kabuto Yakushi- Este mâna dreaptă a lui Orochimaru şi totodată medicul ninja personal al acestuia. Kabuto este un ninja talentat, fiind comparat cu Kakashi şi fiind în stare să doboare câţiva ANBU. El s-a folosit mai mult de jutsul medical în momentul în care Tsunade a venit să îl vindece pe Orochimaru. El a oprit-o pentru faptul că acel jutsu l-ar fi omorât pe Orochimaru. Kabuto lucra ca şi spion pentru Orochimaru, participând la examenele chunin şi picând de şase ori intenţionat pentru a strânge informaţii despre tinerii participanţi. El rămâne în umbra lui Orochimaru, iar când acesta moare îl ia în propriul său corp.
Kadma Uchiha-face parte din familia secundara din clanul Uchiha.Ea este foarte puternică reuşind sa îl învingă pe Guy Might, muşchii ei sunt mai puternici ca metalul,este nemiloasa şi poseda un jutsu numit Chimion care scoate fulgere mici din ochii ei bandajaţi caci a orbit la o eclipsa de soare,care pot ataca organele interne.Este cam băieţoaica si întodeauna capăta toate bolile si se îmbolnăveşte pe zi ce trece.Kadma inseamna "durere"
Kakashi Hatake- Ca şi tatăl său, Sakumo Hatake, ale cărei îndemânări au fost comparate cu cele ale senninilor, Kakashi este un geniu, absolvind Academia la 5 ani şi obţinând rangul de chunin la vârsta de şase ani. Mai târziu, după ce tatăl său a decis să abandoneze misiunea de a îşi salva prietenii, acesta a intrat în dizgraţia satului. Acesta s-a sinucis, lăsându-l pe Kakashi singur. După sinuciderea acestuia, Kakashi a început să respecte regulile obsesiv, în special pe cele care spun că o misiune trebuie dusă la capăt fără să-ţi pese de camarazii tăi, acest lucru făcându-l arogant. Când a ajuns la vârsta de treisprezece ani, Kakashi a obţinut rangul de jounin. El a fost desemnat liderul echipei sale, formată din Rin şi Obito Uchiha, în misiunea de distrugere a unui pod pentru a preveni forţele inamice să atace Konoha. La puţin timp după, Rin a fost capturată de forţele inamice, dar Kakashi a vrut să continue misiunea, spunând că pentru rezolvarea unor misiuni sacrificiile sunt necesare. Obito Uchiha, celălalt coleg al acestuia, a vrut să meargă să o salveze pe Rin. Obito era de părere că tatăl lui Kakashi a făcut un gest nobil pentru că şi-a salvat prietenii, iar cei care îşi lasă prietenii să moară din cauza unor reguli sunt mai răi decât gunoaiele. Apoi Obito pleacă singur pentru a o salva pe Rin. Apoi, în timp ce Obito se luptă cu adversarii, Kakashi îşi face apariţia, spunând că nu ar fi putut lăsa un plângăcios ca Obito să se lupte singur cu inamicul. Kakashi încearcă să îi atace pe aceştia cu chidoriul său incomplet, dar îşi pierde ochiul stâng încercând să îl salveze pe Obito. După aceea, Obito reuşeşte să îşi activeze Sharinganul şi să îi salveze pe Rin şi pe Kakashi, însă în timp ce fugeau, unul din inamici provoacă un cutremur, iar cu un ultim efort, Obito reuşeşte să îi împingă pe Kakashi şi Rin din calea pietrelor care cădeau peste ei. Partea dreaptă a corpului lui Obito a fost strivită de pietre, iar pentru că Obito nu îi dăduse niciun cadou lui Kakashi şi pentru că acesta ajunsese la rangul de jounin, acesta se hotărăşte să îi ofere lui Kakashi sharinganul său, spunând că îi va fi de mai mare ajutor acestuia decât lui, care oricum se afla pe moarte. Astfel Rin, datorită jutsului ei medical, îi implantează sharinganul în ochiul stâng al lui Kakashi, iar Obito le spune să plece înainte să vină inamicii. La scurt timp după, Rin şi Kakashi sunt încolţiţi de inamici, iar Kakashi îi spune lui Rin să stea în spate pentru că el o va proteja, deoarece Obito a ţinut la ea. Astfel, Kakashi îşi atacă adversarii cu un chidori complet, putând vedea toate mişcările lor. El se trezeşte mai târziu cu al Patrulea Hokage stând lângă el şi crede că a fost salvat de acesta. Ani mai târziu, el a devenit un ANBU, fiind căpitan de echipă. Moartea lui Obito l-a schimbat profund pe Kakashi; acesta a adoptat unele din obiceiurile şi ideile lui Obito, cum ar fi munca de echipă pe care el o implementează în echipa a şaptea şi obiceiul de a întârzia, el pierzând vremea la mormântul lui Obito şi uitând de timp. Sharinganul îi dă un avantaj în lupte, fiind în stare să vadă dinainte mişcările adversarului, dar îi consumă şi foarte multă chakra, deoarece nu este un membru al clanului Uchiha (de aceeea este nevoit să îl ţină acoperit). Se spune că Kakashi este unul din cei mai buni ninja din Konoha, fiind omul care a copiat mai mult de o mie de jutsuri şi fiind considerat favorit de Tsunade pentru postul de Hokage dacă acesteia i se va întâmpla ceva. El reuşeşte mai târziu să activeze şi Mangekyou Sharingan, dar nu se ştie prin ce modalitate. Kakashi a fost învăţat de al Patrulea Hokage să folosească şi Rasenganul, însă nu l-a putut finaliza. Ca sensei al lui Naruto, Kakashi îl învaţă cum să producă un Rasengan mult mai puternic şi îi cere acestuia să se antreneze într-un fel cum numai Naruto poate (el putând folosi numeroase clone). În timpul antrenamentului, Kakashi îi mărturiseşte lui Naruto că el crede că Naruto este cel care îl va întrece pe al Patrulea Hokage. Kakashi a reuşit să învingă diverşi inamici precum Zabuza Momochi şi Kakuzu. Este considerat de Guy un rival, însă Kakashi nu vede lucrurile aşa, ignorându-l pe acesta.
Kakuzu- Face parte din Akatsuki şi este coleg de echipă cu Hidan. El are cinci inimi, două din ele fiind distruse de Kakashi în lupta contra sa şi celelate fiind distruse de Naruto cu noul său jutsu, Rasenshuriken.
Kankuro- Este cel de-al doilea copil al celui de-al Patrulea Kazekage, ceea ce îl face fratele mai mic al lui Temari şi fratele mai mare al lui Gaara. Kankuro foloseşte ca armă păpuşile cu ace otrăvite (pe Karasu, Kuroari şi Sanshou) şi tot felul de capcane. Nu îi plac deloc copiii şi se simte stânjenit de prezenţa lui Gaara, fiindu-i într-un fel frică de acesta şi spunând că în momnetul când l-a vazut pe Shukaku dezlănţuit pentru prima oară, nu a dormit o săptămână. În ciuda altercaţiilor sale cu Gaara, după schimbarea acestuia ei au devenit foarte apropiaţi, stând de vorbă tot mai mult, iar Gaara confesându-se că şi-ar da viaţa pentru a proteja satul şi că totul i se datorează lui Naruto Uzumaki, care luptă pentru cei la care ţine. Kankuro ajunge să ţină la Gaara ca la un frate, spunând că nu va permite nimănui să îl vorbească pe acesta de rău. În timpul în care Gaara este atacat de Akatsuki, el le spune tuturor să îl ajute pe Kazekage, iar după aceea pleacă în căutarea Akatsukiului, dar este învins de Sasori. Pe patul de spital, el îi mulţumeşte lui Naruto pentru tot ceea ce a făcut pentru fratele său şi îl roagă pe acesta să îl aducă înapoi pe Gaara. La reînvierea lui Gaara, el îi mulţumeşte din nou lui Naruto pentru toate aceste lucruri.
Karin- Este una din fostele subordonate ale lui Orochimaru. Ea îl ajută pe acesta în experimente şi a fost lăsată ca şefă a bazei de experimente a acestuia. Karin îl place foarte mult pe Sasuke, iar Suigetsu râde de ea din această cauză. Abilităţile acesteia îi permit să simtă de la o distanţă foarte mare diverse tipuri de chakra.
Karura- Este mama lui Gaara, Kankuro şi Temari şi soţia celui de-al Patrulea Kazekage. Împotriva voinţei sale, Shukaku a fost sigilat în fiul ei nenăscut, iar ea a murit în chinuri, dându-i viaţă lui Gaara. Cu ultimele puteri, ea a blestemat satul, sperând ca fiul ei să îl distrugă. Gaara crede că spiritul ei continuă să trăiască în nisipul pe care îl foloseşte în luptă. În lupta sa cu Sasuke, Gaara încearcă să vorbească cu ea prin nisip.
Katsuyu- Este o larvă imensă invocată de Tsunade în lupta contra lui Orochimaru. Spre deosebire de Gamabunta şi Manda, ea este mai tăcuta şi mai respectuoasă faţă de stăpâna sa.
Kiba Inuzuka- Este în echipă cu Hinata şi Shino şi o are ca sensei pe Kurenai Yuuhi. Făcând parte din clanul Inuzuka, el are un câine pe nume Akamaru, cu care este bun prieten şi care îl ajută în luptă. În lupta sa contra lui Naruto, el crede că acesta nu are nicio şansă, spunând că Naruto nu are nici cel mai mic talent ca ninja, însă după ce este înfrânt de acesta, îşi schimbă părerea, iar în timpul luptei dintre Naruto şi Neji, el le spune unor examinatori că Naruto este un adversar foarte puternic, ce nu ar trebui subestimat. Kiba foloseşte diverse tehnici, precum Gatsuga sau Garoga. El face parte din echipa a noua, având un rol foarte important în depistarea inamicilor. Mai târziu, când echipa lui şi cea condusă de Kakashi se aflau în cautarea lui Sasuke, niciunul din câinii ninja ai lui Kakashi nu îi mai dădeau de urmă, dar Kiba spune că îi simte mirosul lui Sasuke chiar dacă este foarte slab. Kakashi afirmă că Inuzuka a avansat foarte mult şi spune că este mândria clanului său. În lupta contra lui Sakon şi Ukon, el este ajutat de Kankuro, cu ajutorul căruia reuşeşte să îi învingă.El este înfrânt de propria ei colega pe care o plăcea: Hinata.
Kidomaru- Este membrul păianjen din grupul de ninja ai sunetului. În lupta sa contra lui Neji, Kidomaru încearcă să-l demoralizeze pe acesta, spunând că soarta lui a fost deja decisă şi că va muri. Totuşi, până la urmă Neji va ieşi învingător, iar Kidomaru va fi ucis. Deasemenea, Kidomaru recunoaşte că nu a mai fost învins până când s-a luptat cu Kimimaru.
Kimimaro Kaguya- Este unul din cei mai loiali supuşi ai lui Orochimaru, fiind dispus să îşi dea viaţa pentru ca Orochimaru să îşi îndeplinească visul. Abilitatea lui Kimimaro poartă numele de Shikotsumyaku şi constă în faptul că acesta poate să îşi folosească oasele ca arme, putând să creeze altele oricând la nevoie. El moare în urma luptei contra lui Gaara, cerându-şi iertare faţă de Orochimaru pentru că nu a putut să îi încetinească mai mult pentru ca Sasuke să ajungă la Orochimaru.
Kin Tsuchi- Singura fată din grupul geninilor din Satul Sunetului. Niciunuia din coechipierii săi nu pare să îi pese prea mult de ea, lucru vizibil atunci când ambii o atacă fără să ezite atunci când Ino Yamanaka pune stăpânire pe corpul ei şi ameninţă că o va ucide, în încercarea de a îi face să renunţe la luptă. Kin foloseşte clopoţei în luptă, iar sunetul lor îi face pe adversari să-şi piardă funcţiile motorii şi să vadă multiple copii ale ei. După ce pierde lupta împotriva lui Shikamaru în examenul chunin, este sacrificată de Orochimaru pentru a-i reînvia pe Primul şi al Doilea Hokage. "Tsuchi" înseamnă "pământ".
Kirama-sau Kira este sora medicala din Akatsuki desi are abilitati ninja extrem de puternice.După ce renunta la slujba ei ea se întoarce in konha la tatal ei Tridord Dokan si mama ei Halinor Dokan.Apoi a devenit colega de echipa a lui Shikamaru si Ino înlocuindul pe Chouji care s-a întors la academie.Ea posedă un jutsu numit Chillones ce poate face holograme după voia ei si să poată gândi ca inamicul.Ea poarta bandaje pe ochi la fel ca si Kadma."Kira" inseamna roşcată asa cum este ea.
Kisame Hoshigaki- Este un membru al organizaţiei Akatsuki şi este coleg de echipă cu Uchiha Itachi. Kisame este unul din cei şapte spadasini din Tărâmul Apelor, iar sabia sa se numeşte Samehada, şi poate tăia instantaneu prin orice şi să absoarbă chakra. Misiunea acestuia este de a captura Vulpea cu Nouă Cozi. Se pare că Kisame are o mare cantitate de chakra, ea fiind comparată cu cea a Vulpii cu Nouă Cozi.
Kita-este soţia lui Zenai si fosta spioana di Akatsuki.Ea are toate calitatile unei Kunoichi.
Konan- Este singura femeie din Akatsuki şi singura care îi spune liderului pe nume. Când au fost mici, Konan, Pein (Nagato) şi Yahiko au rămas orfani în urma unui război din Amekagure. Astfel ei au fost găsiţi de Jiraiya şi antrenaţi în arta ninjutsului pentru a se putea apăra. Abilitatea lui Konan este aceea de a se transforma în bucăţele de hârtie. Ea poate controla fiecare dintre aceste bucăţele putându-le transforma în fluturi sau shuriken.
Konohamaru- Este numit de către bunicul său după satul Konoha. El este nepotul celui de-al Treilea Hokage şi nepotul lui Asuma, deşi tatăl său rămâne necunoscut. El voia să devină Hokage atacându-şi mereu bunicul pentru a-l putea învinge, însâ odată ce îl întâlneşte pe Naruto Uzumaki, înţelege că nu există cale uşoară pentru a deveni Hokage şi luptă din greu pentru acest lucru. Îl consideră pe Naruto rivalul său, dar îl admiră pe acesta pentru determinarea sa. Mai târziu el devine un genin alături de Udon şi Moegi sub comanda jouninului Ebisu şi se plânge că primeşte misiuni prea uşoare pentru un viitor Hokage.
Kurenai Yuhi- Este jouninul care se ocupă de team 8, formată din Shino Aburame, Hinata Hyuuga şi Kiba Inuzuka. Ea este specializată în genjutsu, fiind recunoscută şi temută de multă lume. Ea are o relaţie de lungă durată cu Asuma Sarutobi, deşi nu a recunoscut niciodată acest lucru, însă după moartea acestuia ea recunoaşte că va avea un copil cu acesta.
Kushina Uzumaki- Este mama lui Naruto Uzumaki şi este din land of whirpool. Despre cum la cunoscut pe Minato Namikaze the 4 hokage nu se ştiu foarte multe lucruri sau de ce Naruto nu poartă numele tatălui său. Ea are părul roşcat şi se spune că a fost o femeie foarte frumoasă. În ciuda faptului că Naruto seamănă cu tatăl său, se pare că personalitatea şi ninjutsul folosit seamănă cu cel al mamei sale.
Kyuubi- Este demonul care în urmă cu mulţi ani a fost summonat de Uchiha Madara pentru a putea să îşi înfrângă tatăl. De asemenea este şi cea care a atacat konoha şi care a fost închisă de 4 hokage în fiul acestuia Naruto Uzumaki cu preţul vieţii lui Minato. Se spune că aceasta este cea mai puternică dintre toţi demonii, având cea maid emonica chakra. Oamenii din sat îl vedeau pe Naruto ca vulpea care le-a distrus satul şi de aceea îl privesc cu ură. În timpul bătăliei din ţara apelor Naruto eliberează un pic din chakra vulpii şi capătă o putere fenomenală, mai târziu în timpul examenelor chunin în lupta contra lui Orochimaru, el îl salvează odată pe Sasuke, eliberând din nou puterea vulpii, însă Orochimaru pune un nou sigiliu pe Naruto, care va destabiliza chakra acestuia. Acest nou sigiliu va fi îndepărtat de Jiraiya, care îl va învăţa cum să folosească puterea vulpii. Mai târziu Naruto va deveni un mic demon vulpe în miniatură la 4 cozi vulpea preluând controlul şi distrugând totul în jur inclusiv corpul lui Naruto. Se crede că vulpea a fost summonată special de Madara, pentru a distruge konoha în urmă cu câţiva ani.
M
Madara Uchiha- Este fondatorul clanului Uchiha la începuturile satului Konoha. El s-a luptat cu tatăl său, un demon pe care abia a reuşit să îl învingă, având de partea sa şi puterea Kiubyului. După înfrângerea tatălui său el a activat makegyou sharinganul. 1 Hokage care era prieten foarte bun cu acesta nu a înţeles de ce Madara a invocat puterea Kiubyului crezând că vrea să o păstreze pentru el şi s-a luptat cu acesta in the Valley Of End, unde se spune că Madara a fost omorât de 1 Hokage. Mai târziu Jiraiya tinde să creadă că Kiubyul a fost special summonat pentru a ataca Konoha chiar de Uchiha Madara, deşi acesta ar fi trebuit să fie mort de foarte mult timp. Apoi Tobi, un membru din Akatsuki, se referă la el, vorbind ca şi cum ar fi el însuşi Uchiha Madara.
Manda- Este primul şarpe al lui Orochimaru şi cel mai puternic. El cere 100 de sacrificii umane după ce îl ajută pe Orochimaru în luptă. El nu îl respectă pe Orochimaru, ci puterea acestuia pentru că dacă ar fi aflat că în lupta contra lui Jiraiya şi a lui Tsunade, acesta nu şi-ar fi putut folosi mâinile l-ar fi omorât. În partea a 2 el este summonat de Sasuke în lupta contra lui Deidara când acesta se auto-explodează şi acesta din urmă moare, însă Sasuke scapă fără răni foarte mari ascunzându-se în gura acestuia.
Mikoto Uchiha- Este mama lui Sasuke şi a lui Itachi Uchiha şi soţia lui Fugaku Uchiha. Ea este omorâtă de fiul său Itachi în timpul masacrului clanului Uchiha. Născută pe 1 iunie, Mikoto era o genină blânda şi frumoasă. A fost o mamă grijulie şi afectuoasă, mai ales cu Sasuke.
Mizuki- Este coleg de echipă la academie cu Iruka şi îl păcăleşte pe Naruto pentru a fura un pergament secret. Apoi îi povesteşte acestuia de ce toţi din sat îl consideră un demon, pentru că în el se află Kiubyul, dar Naruto văzând că Iruka îl proteja se hotărăşte să îi sară în ajutor şi îl înfrânge pe Mizuki folosind Kage bunshin no jutsu.
Moegi- Este colegă de echipă cu Konohamaru şi Udon sub comanda lui Ebisu.
Might Gai- Este jouninul care se ocupă de team gai.el petrece foarte mult timp cu Rock Lee pe care îl ajută să se antreneze în Taijutsu. Datorită felului în care Gai se poartă cu Lee şi felul în care îl ajută Lee a preluat multe din obceiurile acestuia, îmbrăcăminte, tunsoare, sprâncene. Deşi este specializat în taijutsu Gai, spre deosebire de Lee, care nu poate folosi ninjutsu gai, nu vrea să folosescă ninjutsu, singura dată când îl putem vedea făcând acest lucru este prima oară când Gai este prezentat împreună cu summonarea sa. Gai este rivalul lui Kakashi fiind mândru de faptul că are 51 de victorii contra la 49 împotriva lui Kakashi, deşi acesta nu prea îl bagă în seamă. El a dezvoltat o tehnică specială contra Sharinganului pentru a nu fi prins în genjutsu uitându-se doar la picioarele adversarilor.
N
Nawaki- Este fratele mai mic al lui Tsunade, care avea visul de a deveni hokage. El semăna foarte mult la înfăţişare cu Naruto Uzumaki, şi având aceeaşi dorinţă arzătoare de a deveni hokage, lucru remarcat mai târziu şi de Tsunade. Tsunade i-a dăruit acestuia un medalion care i-a aparţinut 1 hokage bunicul lor, însă imediat după aceea Tsunade îşi găseşte fratele mort. Mai târziu Orochimaru îi propune lui Tsunade că îi va readuce la viaţă 2 persoane iubite, pe Dan şi pe fratele său Nawaki, dacă îi va vindeca mâinile, dar că astfel va distruge konoha. Tsunade încearcă să apere visul fratelui său, vrând să îl omoare pe Orochimaru, dar este oprită de Kabuto şi apoi se hotărăşte să îl apere pe Naruto de Orochimaru cu preţul vieţii ei văzând în acesta pe fratele şi fostul ei iubit, Dan.
Neji Hyuuga- Tatăl lui Neji Hizashi Hyuga a fost născut ca fratele geamăn mai mic al lui Hiashi şi astfel a devenit un membru al familiei secundare Hyuuga, cea care asigură protecţia familiei principale. Tatăl lui Neji se sacrifică tocmai pentru a-i demostra acestuia că poate să aleagă singur calea pe care va merge, dar Neji consideră că totul a fost determinat la naştere, când acesta sa născut ca un membru al familiei secundare, dând vina pe soartă. Deşi este considerat un genius, el nu poate trece peste faptul că totul este determinat de destin şi îi consideră pe Lee şi Naruto inferiori lui. În lupta contra lui Naruto el îi spune acestuia că va pierde pentru că acest lucru a fost determinat în momentul în care l-a nimerit pe el ca adversar, însă Naruto îi spune că el va fi cel mai mare hokage al tuturor timpurilor, însă Neji spune că numai câţiva pot ajunge hokage şi acest lucru este determinat la naştere, nu oricine poate deveni hokage dacă munceşte din greu. Însă după ce este înfrânt de Naruto acesta îi spune că a picat de 3 ori în finalele de la academie tehnica dată fiind mereu bunshin no jutsu (clone), iar el a lucrat din greu şi acum poate face şi kage bunshin no jutsu (cronele umbrei). Naruto îi spune acestuia să nu se mai plângă despre soartă şi cum că aceasta e stabilită la naştere, pentru că dacă crezi că nu poţi face ceva nu trebuie să stai degeaba, trebuie să te chinui din răsputeri, Naruto -spunându-i că Neji nu este un ratat, că el este un genius. Din acel moment Neji se hotărăşte să lupte şi să se antreneze pentru ca să nu mai fie învins de nimeni. In sasuke retrieval, în lupta contra lui Kidomaru, deşi adversarul este mai puternic decât el, se hotărăşte să lupte până la ultima suflare datorită vorbelor lui Naruto, care îi spusese că spre deosebire de el, Neji nu era un ratat. Aşa că Neji se hotărăşte să îl bată pe Kidomaru, pentru că cel mai puternic adversar cu care a luptat, adică Naruto, credea în el. Mai târziu dintre toţi geninni din konoha, Neji este singurul care devine un jounin. El posedă byakuganul şi deşi nu face parte din familia principală, el este considerat cel mai puternic din tot clanul, fiind în stare să descopere de unul singur kaiten, Hakke Hyaku Nijuhachi Sho, Hakke Kusho, tehnici pe care ar fi trebuit să le ştie doar familia principală.Neji , înainte de a vedea cat de puternică este Hinata,ura faptul ca a devenit fratele ei dar pâna la urma i-a promis caci o va antrena pe Hinata,o va proteja si va petrece mult timp cu ea pe veci.
Niga san Hyuga-sora lui Neji din satul ascuns in lumina.Este o Rai kage de aceea i se spune Niga san.Ea are puterea luminii .Neji este foarte gelos pe ea caci a primit un titlu mai bun în Hyuga clan.
O
Obito Uchiha- A fost colegul de echipă ai lui Kakashi şi Rin. Kakashi îl acuză mereu că este un plângăcios şi că nu merită să fie un ninja deoarece nu respectă regulile. Însă Obito este cel datorită căruia Kakashi îşi schimbă modul de gândire şi purtare. Obito îi spune lui Kakashi că ceea ce a făcut tatăl acestuia este demn de tot respectul, faptul că şi-a salvat prietenii în loc să îi lase să moară, el spunând totodată că cei care nu respectă regulile sunt nişte neisprăviţi, dar cei care îşi abandonează prietenii sunt mai rău decât asta el plecând singur pentru a o salva pe Rin, care fusese răpită de inamici. Kakashi se hotărăşte să se ducă să îl ajute spunând că nu poate lăsa un plângios singur cu nişte inamici aşa puternici, însă Kakashi este rănit încercând să îl salveze pe Obito, lucru ce îl determină pe acesta să îşi activeze sharinganul şi să îi salveze pe Kaakashi şi Rin. Obito se sacrifică pentru Kakashi şi Rin în cutremurul care i-a fost fatal însă înainte de a muri îi dăruieste lui Kakashi sharinganul şi admite că în sfârşit, el şi Kakashi au devenit prieteni. De atunci Kakashi întârzie, pierzând noţiunea timpului în timp ce se uită la mormântul lui Obito şi preţuind foarte mult munca de echipă.
Okipa-este sora geamănă a lui Tamao.
Orochimaru- Fiind student, el şi colegii săi, Jiraiya şi Tsunade au fost elevii lui 3 Hokage şi datorită abilităţilor lor excepţionale, li s-a dat numele da sannin de către Hanzo. Orochimaru a vrut titlul de hokage, însă Sarutobi a refuzat şi din acel moment Oror a încercat să facă experimente pe diverşi subiecţi din konoha, printre care şi Yamato şi Anko, însă a fost decoperit de 3 hokage şi a plecat din sat. Aflând de plecarea prietenului său, Jiraiya s-a dus după prietenul său, însă acesta a întors spatele konohei pentru totdeauna şi s-a alăturat unei organizaţii akatsuki avându-l coleg pe Sasori, însă scopul acestuia era de a pune mâna pe sharinganul lui Itachi, însă nu a reuşit, Itachi fiind mult prea puternic şi a plecat din akatsuki, pentru ca apoi să îl vedem în timpul examenelor chunin încercând să pună mâna pe Sasuke datorită sharinganului său. De asemnea el este cel care plănuieşte invazia konohei, omorându-l pe 4 kazekage şi punându-se în locul acestuia. Orochimaru se va lupta cu 3 hokage şi acesta se va sinucide reuşind să îi sigileze acestuia o parte din el, luându-i lui Orochimaru toate tehnicile deoarece mâinile sale erau inerte. El îi cere lui Tsunade apoi să îl vindece, însă aceasta refuză şi singura cale care îi rămâne este să îşi transfere iar sufletul într-un alt container, alegându-l pe Sasuke. Acesta ajunge la Orochimaru, însă este prea târziu deoarece acesta făcuse deja schimbul de corpuri. Sasuke va rămâne să se antreneze sub comanda lui Orochimaru, însă în momentul în care Sasuke devine mai puternic decât Orochimaru, îl omoară, considerând că nu mai are nevoie de Orochimaru pentru a se răzbuna pe fratele său.După ce Orochimaru a luat puterea Uchiha el a vrut sa aiba puterea Hyuga deşi nu a putut sa il gaseasca pe Neji asa ca a rapit-o pe Hinata luândui Bykuganul si puterea sa de Hyuga trezind astfel demonul din ea.Pe vulturul din peştera albastră.
P
Pakkun- Este cel mai mic câine dintre toţi câinii ninja sumonaţi de Kakashi şi totodată pare să fie singurul care vorbeşte. Este şeful întregii brigăzi de câini ninja.
Pein (Nagato)- Este liderul akatsuki. Când a fost mic, el împreună cu încă 2 orfani numiţi Yahiko şi Konana, au fost găsiţi de Jiraiya şi antrenaţi pentru a se putea apăra. În acest timp Nagato a reuşit să activeze Rin'nenganul, care este cel mai puternic dintre cele 3 doujutsuri care există (Byakugaan, Sharingan, Rin'nengan) acest Rin'nengan se pare că i-a aparţinut lui THe sage of the six paths, primul ninja cel care a inventat aprope toate jutsurile şi are puterea de a pune capăt războaielor sau de a distruge lumea. Pein a pornit apoi după ce a învăţat să controleze acest doujutsu în război civil în amekagure contra lui Hanzo pe care l-a distrus aici incluzând pe toţi cei apropiaţi acestuia. Deşi aparent Pein este liderul, el primeşte ordine de la Tobi. Se spune că Pein nu a pierdut nicio luptă.
Primul Hokage- Este fondatorul konohei, acesta folosindu-şi Mokutonul său unic pentru a crea satul. El a văzut oamenii din sat ca pe o parte din el şi i-a pus pe aceştia mai presus de orice. El este bunicul lui Tsunade şi fratele mai mare al 2 hogake. El şi-a găsit sfârşitul în Valley of the end, într-o luptă cu Uchiha Madara, pe care se pare că l-ar fi înfrânt, de asemenea el a mai fost summmonat de Orochimaru, în lupta acestuia cu Sarutobi.
R
Rin- Este colega lui Obito şi Kakashi. Ea a fost răpită în timpul misiunii şi a fost salvată de Obito şi Kakashi, tot ea este cea care a făcut intervenţia prin care a dobândit Kakashi sharinganul.
Rock Lee- Este un shinobi care nu poate folosi nici genjutsu, nici ninjutsu, el bazându-se doar pe taijutsu şi muncind din greu pentru a-şi îndeplini visul acela de a deveni un shinobi excelent. La început el l-a avut ca rival pe Neji, însă după ce acesta a pierdut în faţa lui Naruto, nu i s-a mai părut ca un rival, ci ca un prieten. Deşi la început este numit un ratat de către Neji, în lupta sa contra lui Gaara, Neji îşi schimbă părerea când vede cât de puternic a devenit Lee, Kakahi chiar admiţând că the eight gates nu pot fi obţinute doar prin muncă multă şi bănuieşte că Lee este un genius. Lee este foarte apropiat de Gai, pe care îl consideră idolul său, de aceea se îmbracă îşi face freza şi sprâncenele la fel ca el. Lee are abilităţi asemănătoare cu ale lui Gai, cum ar fi second lotus şi primary lotus cu cele 8 porţi care pot da o putere imensă, dar cu un preţ. În lupta contra lui Gaara, după ce acesta îi rupe mâna stângă şi piciorul stâng, Lee se ridică deşi era inconştient, dorind în continuare să lupte. După aceea, în lupta cu Kimimaro, deşi nu este refăcut vedem o altă faţă a lui Lee, în care acesta după ce se îmbată, devine un maestru al taijutsului, reuşind foarte uşor să se ferească de atacurile lui Kimimaro.
S
Sai- Este noul coleg de echipă al lui Naruto şi al Sakurei este înlocuitorul lui Sasuke Uchiha, însă în spatele punerii lui în team 7 stă o misiune secretă, aceea de a-l anihila pe Sasuke fiind considerat o ameninţare pentru konoha. Sai a fost crescut de mic ca o armă perfectă, fără sentimente, fără nimic, însă el s-a împrietenit cu un băiat pe care ajunsese să îl considere fratele său şi desenându-i acestuia o carte, însă după moartea acestuia a uitat ceea ce voia să deseneze şi pentru completarea misunii date de Danzo el trebuie să se prefacă că are anumite sentimente zâmbind fals. La început Sakura şi Naruto nu vor să îl accepte spunând că colegul lor este Sasuke, însă nu au de ales. Când aceştia se duc spre ascunzătoarea lui Orochimaru în căutarea lui Sasuke, Sai dispare şi se duce la Orochimaru spunând că voia să îl ajute. Naruto, Sakura şi noul lor lider Yamato se duc după acesta, iar când îl găsesc îl consideră un trădător, însă acesta le explică că văzând legătura de prietenie dintre Naruto şi Sasuke doreşte să îl ajute, sperând că astfel îşi va aduce aminte de fratele său. După ce se despart pentru a-l căuta pe Sasuke, Naruto şi Sai se opresc şi încep să vorbească, timp în care Sai îşi aduce aminte de desenul pe care trebuia să îl termine, apoi Sai se duce să îl caute pe Sasuke pentru a-l aduce la Naruto, însă Sasuke refuză şi încearcă să îl distrugă. Găsind în jurnalul lui Sai faptul că era trimis pentru a-l omori pe Sasuke şi nu pentru a se alătura lui Orochimaru, Naruto crede că acesta nu s-a schimbat şi doreşte să îl omoare pe Sasuke, însă se dovedeşte până la urmă că Sai chiar voia să îl aducă pe Sasuke înapoi în konoha. Abilităţile sale sunt acelea de a desena diverse animale şi de a le da viaţă. El a fost antrenat ca un anbu, însă acum a rămas în team 7 alături de Sakura şi Naruto, renunţând la misiunea sa.La fel ca Naruto el o place pe Sakura.
Sakumo Hatake- Este tatăl lui Kakashi, care s-a sinucis din cauză că a intrat în dizgraţia satului, după ce a renunţat la misiunea sa pentru a-şi salva prietenii.
Sakura Haruno- Face parte din echipa a şaptea alături de Naruto şi Sasuke şi mai recent de Sai. Ea îl iubeşte pe Sasuke, deşi acesta nu ţine la ea şi nu prea o bagă în seamă. Cea mai bună prietenă a sa este Ino, însă este şi cea mai mare rivală pentru dragostea lui Sasuke. În prima parte Sakura nu ocupă un rol nu foarte important jucând mai mult rolul de victimă, însă după ce devine eleva lui Tsunade totul se schimbă, Sakura devenind extrem de puternică şi bună în medical jutsu, fiind în stare să îl bată pe Sasori, unul dintre Akatsuki cu ajutorul lui Chiyo. Sakura inseamna "floare de cires"
Sakon/ukon- Este unul din cei 4 sound care se poate separa în 2. El va fi adversarul lui Kiba, însă va fi înfrânt de Kankuro şi păpuşile acestuia.
Sasori- Este nepotul lui Chiyo, un membru Akatsuki şi coleg de echipă cu Deidara. După ce părinţii acestuia au murit, el a fost lăsat în grija bunicii lui, care l-a învăţat să folosescă păpuşile. Sasori este un maestru în păpuşi, reuşind să îl învingă pe Kankuro fără nici cel mai mic efort. Înainte de a pleca din satul ascuns în nisip, Sasori l-a răpit pe al treilea Kazekage, care era considerat cel mai puternic Kazekage ak tuturor timpurilor şi l-a transformat într-o păpuşă umană. Sasori se transformase el însuşi într-o păpuşă, singurul lucru uman din el fiind inima sa. El a fost omorât de Sakura împreună cu Chiyo în ascunzătoarea Akatsuki.
Sasuke Uchiha- Este unul din personajele principale ale seriei. În copilărie el trăia împreună cu părinţii săi şi fratele său, Itachi. Pentru că Itachi era mai mare şi mai talentat el, Sasuke era ignorat de toată lumea. În momentul în care clanul său a fost omorât, Sasuke nu era acasă şi când a venit i-a găsit pe toţi morţi, cu excepţia lui Itachi, care i-a povestit de ce a făcut aceste lucruri şi că pentru a putea ajunge la acelaşi nivel ca el trebuie să îşi omoare cel mai bun prieten şi să devină un răzbunător. De aceea Sasuke este atât de distant faţă de cei din jurul său. La început el îl consideră pe Naruto doar un bufon însă cu trecerea timpului începe să îl vadă pe acesta ca pe un rival. În timpul examenelor chunin el se întâlneşte cu Orochimaru, care îi dă acestuia un curse seal spunând că Sasuke va veni după el în căutarea puterii, ceea ce se va şi întâmpla. Între timp el învaţă să îşi folosească Sharinganul mai bine şi învaţă şi Chidoriul, dar totuşi în lupta împotriva lui Gaara este depăşit. Însă văzându-l pe Naruto cât de puternic a devenit, începe să devină frustrat şi îl provoacă pe acesta la un duel, dar Kakashi ajunge la timp pentru a-i opri. După ce Sasuke vede că noua tehnică a lui Naruto, rasenganul, este mai puternic decât chidoriul lui, Sasuke se decide să plece la Orochimaru, în căutarea puterii necesare pentru a îl înfrânge pe fratele său Itachi. În drumul său către Orochimaru, el este oprit de Naruto şi provocat la o luptă memorabilă în Valea Sfârşitului din care rezultă că Sasuke este mai puternic bătându-l pe Naruto şi acceptându-l ca egalul său, dar refuză să îl omoare. El se va antrena cu Orochimaru dorind să se răzbune pe fratele său, chiar dacă asta ar fi însemnat propriul său sfârşit. Însă după ce Sasuke devine destul de puternic îl omoară pe Orochimaru, îşi strânge câţiva shinobi foarte puternici formând Team Snake şi pleacă să vâneze membrii din Akatsuki până va da de fratele său. Înainte de a ajunge la Itachi el constată că este urmărit de Naruto şi alţi ninja din Konoha şi cu ajutorul lui Karin reuşeşte să îi evite. Primul Akatuski pe care îl întâlneşte este Deidara, pe care reuşuşte să îl înfrângă dar, din cauză că Deidara s-a autoaruncat în aer, Sasuke a scăpat doar cu ajutorul lui Manda. El se întâlneşte cu Itachi, care îi spune să se întâlnească cu acesta în Konoha, la locaşul secret al familiei Uchiha, după care Itachi dispare. Abilităţile sale cele mai notabile sunt Sharinganul, Great fireball tehnique şi Chidori, pe care îl poate emite din tot corpul.
Shisui Uchiha- A fost cel mai bun prieten al lui Itachi înainte ca acesta să îl omoare şi să activeze Makegyo Sharingan.
Al doilea Hokage- Este fratele mai mic al 1 Hokage şi unul din cei care a contribuit la construcţia Konohei. El a fost jouninul care s-a ocupat de Sarutobi (al treilea Hokage) şi încă 2 genini Homura Mitokado şi Koharu Utatane şi a fost cel care l-a numit pe Sarutobi ca succesor al său. El era foarte recunoscut pentru jutsurile de apă, aceasta fiind principala lui armă.
Shikaku Nara- Este tatăl lui Shikamaru şi cel care o ajută pe Tsunade tot timpul cu cărţile sale.
Shibi Aburame- Este tatăl lui Shino. Pe el avem ocazia să îl vedem doar odată în timpul în care se sfârşeşte invazia Konohei, venind să îşi ajute fiul otrăvit.
Shizune- Este asistenta lui Tsunade încă din timpul când aceasta îşi pierdea vremea la jocurile de noroc. Ea este nepoata lui Dan, fostul iubit al lui Tsunade. Ea este un execelent ninja medical. În lupta dintre Orochimaru şi Tsunade, ea este dispusă să îşi dea viaţa pentru Tsunade, totdată ea fiind pentru început cea care va fi adversara lui Kabuto. În partea a doua, după ce Tsunade devine Hokage ea este mai sceptică în privinţa deciziilor lui Tsunade, spunând că nu înţelege de ce l-a trimis pe Naruto, un jinchuriki, tocmai în mâinile celor care vor să îl captureze.
Shino Aburame- Este coleg de echipă cu Hinata şi cu Kiba. El este foarte specializat în a folosi insecte şi gândaci, şi este unul dintre cele mai serioase personaje din toată seria.
Shikamaru Nara- Este coleg de echipă cu Ino şi cu Chouji, care este cel mai bun prieten al acestuia. Shikamaru este o persoană care evită munca fiind un adept al lenevelii, şi plăcându-i să piardă vremea cu Asuma jucând Shouji sau Go. Deşi este un leneş, el este un super genius cu un iq de peste 200, lucru constat de Asuma. În lupta cu Temari, el se hotărăşte să devină serios atrăgând-o pe aceasta într-o cursă pentru a-şi putea folosi Kage amne no jutsu încolţind-o pe aceasta, însă totul terminându-se cu un renunţ, spunând că nu mai are destulă chakra şi deşi s-a gândit la 200 de posibiltăţi nu mai poate să o învingă pe aceasta. De asemenea a mai spus că deja a făcut mai multe decât trebuie şi totul este prea complicat pentru el. După invazia Konohei el este singurul care ajunge la rangul de chunin în Sasuke retrieval fiind cel care conduce echipa formată din Neji, Chouji, Naruto şi Kiba. La sfârşitul misiunii, acesta se plânge că din cauza lui au ajuns aşa Neji şi Chouji şi că nu mai vrea să fie chunin, însă tatăl său îl aduce pe calea cea bună spunându-i că mai bine va deveni el un mai bun lider pentru că dacă prietenii lui vor fi pe mâinile altcuiva, atunci aceştia ar putea muri. În partea a 2 el ne este prezentat împreună cu Temari, cu care se pare că are o relaţie însă nu vrea să recunoască nimic. El este examinatorul examenului chunin din acel an. Mai apoi încercând să prindă 2 membri Akatsuki în urma bătăliei Asuma moare, însă Shikamaru decis să îl răzbune va ţine amintirea acestuia vie fumând. El îl va omorî pe Hidan singur dovedindu-şi încă o dată inteligenţa.
Suigetsu- Este un fost experiment al lui Orochimaru, care după moartea acestuia, se alătură team snake şi care recuperează sabia lui Zabuza.
Shukaku- Este demonul care se află sigilat înlăuntrul lui Gaara, la ordinul celui de-al 4 Kazekage tatăl său. Mai târziu acesta încearcă să fie folosit petnru invadarea konohei, dar totul se dovedeşte a fi un eşec pentru că Gaara se va schimba. În partea a 2 Shukaku va fi extras din Gaara şi acesta din urmă va muri, însă va fi reînviat de Chiyo.
T
Tamao Tittarane-este o fata jumatate om jumatate pisică.Ea poate tăia cu ghearele oţelul în două şi a fost aleasa de Gaara sa îi tina locul.
Tazuna- Este constructorul de poduri, care îi va cere ajutorul Konohei pentru a-l excorta până în ţara sa.
Temari- Este cel mai mare copil al lui 4 Kazekage şi este sora mai mare a lui Kakuro şi a lui Gaara. În apariţiile sale ulterioare Temari este văzută des cu Shikamaru, dar nu recunoaşte că este împreună cu acesta. Temari are un evantai mare, puternic şi frumos cu ajutorul căruia învinge adversari. Ea este una dintre cele mai frumoase fete din Naruto.
Tenten- Este cea mai puternică fată genin din Konoha şi este în echipă cu Rock Lee şi cu Neji. Ea foloseşte foarte multe bombe şi arme în luptele sale, însă este înfrântă de Temari în timpul rundelor eliminatorii chunin.Ea îl iubeşte pe Neji. Si ea este una dintre cele mai frumoase fete din Naruto si din satul frunzelor.In sezonul 3 Neji reuseste sa o sarute pe Tenten, constientizand ca o iubeste.
Third Hokage- Este bunicul lui Konohamaru şi tatăl lui Asuma. El este foarte respectat fiind numit profesorul, deoarece ştia toate jutsurile din Konoha. A fost jouninul care s-a ocupat de Jiraiya, Orochimaru şi Tsunade. El a murit în lupta contra lui Orochimaru în timpul distrugerii Konohei, când a încercat să îi ia sufletul lui Orochimaru închizându-l în acesta, însă nu a reuşit să ia decât o parte cu el în mormânt. El a folosit aceaşi tehnică ca cea pe care a folosit-o Minato pentru a închide Kiubyul în Naruto the dead god. Sarutobi spera că cel care îl va urma în rolul său de Hokage va fi Orochimaru recunoscându-l ca un excelent ninja, însă el va descoperi că Orochimaru voia doar puterea pe care i-o putea oferi acest titlu şi de aceea l-a ales pe Minato Namikaze unul din elevii lui Jiraiya. După moartea acestuia Sarutobi a revenit ca Hokage până la moartea acestuia în luptă cu Orochimaru.
Tobi- Este cel mai nou membru din Akatsuki, el luându-i locul lui Sasori şi părând cel mai slab dintre toţi membrii însă cu trecerea timpului descoperim că el de fapt îi dă ordine lui Pein şi constatăm că acesta este şi posesorul unui Sharingan numai în ochiul său drept spunand ca detine puterea lui Uchiha Madara(puterea Sharinganului). Când Jiraiya vorbea despre cum el crede că Madara l-a invocat special pe Kyuubi în Konoha, Tobi ne este arătat stând pe statuia lui Madara Uchiha din Valea Sfârşitului.
Tonton- Este porcusorul lui Tsunade, însă este îngrijit mai mult de Shizune.
Tsunade- Pe vreamea când era copil ea şi foştii săi colegi, Jiraiya şi Orochimaru, au fost elevii lui Sarutobi. Ea este nepoata 1 şi celui de-al 2 lea Hokage. Moartea iubitului ei Dan şi a fratelui său Nawaki au făcut-o să aibă o fobie faţă de sânge şi să nu mai creadă în titlul de Hokage, însă odată cu apariţia lui Naruto ea îşi schimbă ideiile şi concepţiile pentru a-i apăra acestuia visul de a deveni Hokage cu preţul vieţii ei, la fel ca visul lui Nawaki şi al lui Dan. După moartea lui Sarutobi, Jiraiya este rugat de mai marii satului să devină Hokage, însă acesta refuză gândidu-se că Tsunade este mai potrivită pentru acest titlu şi plecând în căutarea acesteia. Deşi iniţial Tsunade refuză spunând că cei 4 Hokage au murit fără rost şi apărând ceva fără importanţă, ea se gândea mai mult la propunerea lui Orochimaru de a-i reînvia pe Dan şi Nawaki, însă cunonscându-l pe Naruto ea se hotărăşte să devină al 5 Hokage al Konohei, trecând totodată peste frica sa de sânge şi apărându-l pe Naruto cu preţul vieţii ei şi încercând din răsputeri să îl înfrângă pe Orochimaru. În partea a 2 înainte ca Jiraiya să plece să lupte cu Pein, ea îl pune pe acesta să îi promită că nu va muri şi că dacă va fi nevoie va veni să îl ajute lăsând ca Hokage în locul ei pe Kakashi sau pe Naruto. De asemnea ea mărturiseşte şi cine sunt părinţii lui Naruto spunând că Naruto se asemăna atât de mult cu tatăl său Minato Namikaze, dar la ninjutsu şi personalitate seamănă atât de mult cu mama ei Kushina Uzumaki, descriind-o pe aceasta ca o femeie foarte frumoasă. Ea are o putere mostruoasă, fiind supranumită şi prinţesa Tsunade, pe care Jiraiya a simţit-o pe pielea lui (când a fost prins de Tsunade, uitându-se la aceasta când se dezbrăca, asta aducându-l la un pas de moarte, de asemnea ea este cel mai bun medical ninja cum şi Chiyo, specialista satului din nisip a recunoscut.Ea admira curajul Hinatei si îi organizeaza acesteia o cina romantică cu Naruto doar cu condiţia să nu renunţe la lupta sa cu Dosu.Mulţumită lui Tsunade Naruto se îndragosteşte de Hinata.
U
Udon- Prietenul lui Konohamaru şi al lui Moegi.El se aseamană cu Sasuke
Y
Yahiko- Împreună cu Nagato şi Konan, este unul dintre cei 3 orfani antrenaţi de Jiraiya. Acesta este salvat de Nagato care reuşeşte să activeze Rin'nenganul într-un moment în care aceştia erau atacaţi de un jounin din Rock village şi pe care îl omoară. Yahiko se pare că a murit şi cam acesta este motivul pentru care Nagato a devenit Pein şi a format Akatsuki pentru a pune capăt războaielor.
Yamato- Este liderul actual al echipei lui Kakashi, el fiind de fapt un ANBU care s-a aflat sub comanda lui Kakashi. Yamato are un mare respect pentru Kakashi şi îl consideră superiorul său. Yamato este de fapt un nume de cod; numele său adevărat este încă necunoscut, ca şi în cazul lui Sai. Yamato este unul din foştii supuşi ai lui Orochimaru, fiindu-i injectat ADN-ul primului Hokage. El posedă astfel Mokuton, o tehnică specifică primului hokage, care îi permite să controleze puterea demonilor ca şi cea a kyubyului şi să creeeze lemn şi să îl controleze pentru a-l folosi împotriva adversarilor.
Yashamaru- Este unchiul lui Gaara, Temari şi Kankuro şi fratele mamei acestora. El este cel care încearca să îl înveţe pe Gaara noţiunile de prietenie şi dragoste, deşi mai târziu se dovedeşte că nu a ţinut niciodată la el, deoarece sora sa a murit din cauza lui Gaara. Din această cauză nu l-a iertat niciodată pe Gaara, iar atunci când a încercat să îl ucidă, a activat o bombă şi s-a aruncat în aer, încercând să-l ia pe Gaara cu el.
Z
Zabuza Momochi- Este un ninja din Satul din Ceaţă. În timpul unor examene chunin din satul său, el a apărut şi a omorât toţi concurenţii. De aici şi-a căpătat numele de "Demonul din Ceaţă". Apoi el a devenit unui din cei şapte spadasini, dobândind sabia pe care după moartea sa o va lua Suigetsu. El a cunoscut un copil pe nume Haku, în care a recunoscut un kekke-gekai extrem de rar şi pe care l-a luat pentru a-l antrena, sperând că acesta va fi arma perfectă. În lupta contra lui Kakashi el este pe cale să fie omorât însă Haku apare şi îi salvează viaţa. Deşi susţine că nu îi pasă de Haku, atunci când este rănit mortal recunoaşte că ţine la el şi îi cere lui Kakashi să-l duca aproape de Haku. După ce îşi cere iertare, Zabuza moare sperând că va ajunge în acelaşi loc ca Haku.
Zaku AbumiEste coleg cu Kin Tsuki si Dosu Kinuta are puteri cu sunetele din nisite tuburi din maini poate scoate sunete facundule sa se miste dupa cum vrea el el si-a pierdut o mana in timipul examenului chuunin iar la preliminari a fost ultima data cand a fost vazut din cate stiu eu in Naruto.
Zenai-este soţul Kitei in varsta de 19 ani.
Zetsu- El apare mai mult ca un spion al organizaţiei Akatsuki, fiind totodată şi cel care se ocupă de cadavrele membrilor şi victimelor Akatsuki, devorându-le. Zetsu pare că are o dublă personalitate, faţa sa fiind împărţită în alb şi negru, jumătatea neagră a feţei sale vorbeşte numai în katakana, pe când cealaltă jumătate numai în kana şi kanji. Uneori, jumătăţile par să vorbească una cu alta şi pot avea opinii diferite. Zetsu nu a fost văzut niciodată luptând, de aceea puterile sale nu pot fi evaluate. Este singurul membru Akatsuki care nu are un partener. exponent

[modifică] Povestea pe capitole
Naruto
Intoducere (1-5) (capitolele 1-8).
Ţara Valurilor (6-19) (capitolele (9-33).
Examenul chunin (20-67) (capitolele 34-114).
Invazia satului Konoha (68-80) (capitolele 115-138).
Întoarcerea lui Itachi (81-85) (capitolele 139-148).
Căutarea lui Tsunade (86-100) (capitolele 149-171).
Demascarea lui Kakashi (101).
Ţara Ceaiului (102-106).
Plecarea lui Sasuke (107-135) (capitolele 172-238).
Anime filler
Minciuna lui Orochimaru (136-141).
Mizuki se întoarce (142-147).
Bikuchu (148-151).
Raiga (148-157).
Plan de supravieţuire (158).
Bounty Hunter (159-160).
Bestile verzi (161).
Ţara păsărilor (162-167).
Ninja bucătari (168).
Ţara mării (169-173).
Bani vs. adevăr (174).
Vânătoarea comorii (175-176).
Satul primăverii calde (177).
Satul ascuns între stele (178-183).
Ziua lungă a lui Kiba (184).
Legendarul onbaa (185).
Shino râde (186).
Ţara legumelor (187-191).
Prinţesa Fuku (192).
Dojo-ul lui Lee (193).
Castelul bântuit (194).
Cele 3 bestii (195-196).
Konoha 11 (197-201).
Cinci mari bătălii (202).
Clanul Kurama (203-207).
Kacho Fugetsu (208).
Shinobazu (209-212).
Menma (213-215).
Shitenshonin (216-220).
Kakashi Gaiden
Kakashi Gaiden (capitolele 239-244).
Naruto:Shippūden
Reintroducere (1-2) (capitolele 245-247).
Salvarea lui Gaara (3-32) (capitolele 248-281).
Prezentarea (33-34) (capitolele 282-289).
Sasuke şi Sai (35-46) (capitolele 290-299).
Grade Ninja :
Student - Studenţii învaţă la academie cum să devină ninja.
Genin- Cel mai inferior grad ninja. Misiunile genin se desfăşoară în echipe de 3, acestea fiind conduse de un Jounin (o elită ninja). Geninii fac misiuni de gradul C şi D.
Chunin- este gradul ninja mediu. Chuninii sunt aleşi lideri de echipă şi fac misiuni de gradul B şi C.
Jounin- este elita ninja. Jouninii sunt aleşi antrenori de genini şi fac misiuni de gradul A şi B.
Kage- sunt conducătorii satelor shinobi. Aceştia sunt: Hokage (Satul ascuns între frunze), Mitsukage, Raikage, Kazekage(Satul ascuns în nisip), Tsuchikage.
Bijuu
1. Shukaku Acest bijuu(demon)este specific ţării Vântului şi a fost închis in fiul celui de-al patrulea Kazekage, Gaara
2. Nibi Bijuu-ul Nibi este o pisică cu două cozi ce are puteri care se bazează pe foc. Nibi este închisă în o fată pe nume Yugito din Satul ascuns în Ceaţă. Ea se afla pe locul 2 in sat ca ninja si are puterea de a se transforma complet in pisica de cate ori doreste. Ea este urmarita de Akatsuki pentru a extrage demonul din ea la fel ca in cazul lui Gaara.
3. Sanbi Acest bijuu este asemănător din unele puncte de vedere cu o broască ţestoasă. Sanbi este liberă ceea ce o face mai slabă, mai uşor de invins deoarece nu este capabilă să îşi folosească singură puterea maximă. Se stie doar ca are marimi impresionante si o viteza uimitoare. Ea nu da dovada de inteligenta. Potrivit lui Deidara din clanul Akatsuki, faptul ca nare o gazda o face mai slaba, mai vulnerabila pentru ca nu este destul de inteligenta pentru asi controla singura puterea.
4. Yonbi Există date puţine depre acest bijuu la momentul actual. Ştim doar că are patru cozi şi că gazda lui este un om bătrân.
5. Gobi Nu sunt date despre acest bijuu. Numele lui nu a fost menţionat, dar se presupune a fi Gobi deoarece este al cincelea bijuu şi deoarece Gobi ar insemna 5 cozi.
6. Rokubi Nu sunt date despre acest bijuu. Numele lui nu a fost menţionat, dar se presupune a fi Rokubi deoarece este al şaselea bijuu şi deoarece Rokubi ar insemna 6 cozi.
7. Nanabi Nu sunt date despre acest bijuu. Numele lui nu a fost menţionat, dar se presupune a fi Nanabi deoarece este al şaptelea bijuu si deoarece Nanabi ar insemna 7 cozi.
8. Hachibi Nu sunt date despre acest bijuu. Numele lui nu a fost menţionat, dar se presupune a fi Hachibi deoarece este al optulea bijuu si deoarece Hachibi ar insemna 8 cozi.
9. Kyuubi Acest bijuu în română numit Vulpea cu noua cozi, specific ţării Focului a fost inchis de al patrulea Hokage în Naruto pentru a proteja Satul ascuns în Frunze de furia sa.

marți, 12 februarie 2008


Naruto este o serie manga şi anime, scrisă de Masashi Kishimoto. Personajul principal, Naruto Uzumaki, este un imprevizibil şi hiperactiv adolescent ninja care este într-o constantă căutare de cunoaştere, şi de a deveni un Hokage cunoscut ca cel mai bun conducator şi cel mai puternic ninja din sat. Seria manga a fost prima dată publicată de Shueisha în cel de-al 43 număr al revistei Japan's Shonen Jump. Ca volum 36, seria manga a vândut 71 de milioane de copii în Japonia. Viz Media a publicat o versiune tradusă în revista American Shonen Jump. Naruto a devenit cel mai bine vândut manga a celor de la Viz. Până acum, primele 14 volume sunt valabile. În ordine pentru a fi în acelaşi pas cu anime-ul, Viz plănuieşte să lanseze volumele 16-27 în perioada septembrie-decembrie 2007. Prima serie animată din cele două serii anunţate, produs de studioul Pierrot şi Aniplex, a avut premiera în Japonia pe TV Tokyo Network şi pe satelitul anime Animax pe data de 3 octombrie 2002, şi se află şi la această oră în cadrul programului TV. Naruto a debutat în Statele Unite pe Cartoon's Network Toonami program ce a fost blocat pe data de 10 septembrie 2005, iar în Canada pe YTV's Bionix pe data de 16 septembrie 2005. Naruto a început să fie vizionat în UK pe programul Jetix pe data de 22 iulie 2006. A început deasemenea să fie difuzat pe Toasted TV pe data de 12 ianuarie 2007, în Australia, deşi putea fi vizionat pe Cartoon Network în 2006. Prima serie a durat 9 sezoane, pe când Naruto: Shippuden a început primul sezon pe data de 15 februarie 2007.

[modifică] Subiectul
Doisprezece ani înainte de evenimentele actuale ale seriei, Vulpea cu Nouă Cozi, una dintre bestiile cu coadă, a atacat Satul Ascuns Între Frunze, cel mai puternic sat din Ţara Focului (numit şi Konohagakure sau Konoha). Dar actualul conducător, care era şi cel mai puternic ninja din sat, al Patrulea Hokage a înfrânt puterea bestiei şi a sigilat-o într-un nou-născut, numit Naruto Uzumaki (fiiul său), sacrificându-se pentru sat. Al Patrulea Hokage, ce a fost omagiat ca un erou, a vrut ca Naruto să fie tratat şi el la fel -ca un erou- ca fiind cel care a salvat satul.
Cu toate acestea, Satul ascuns între Frunze, l-a evitat temându-se de Vulpea cu Nouă Cozi din el, Naruto având o copilărie tristă. Un decret emis de al Treilea Hokage a interzis tuturor să vorbească despre Vulpea cu Nouă Cozi, nici chiar copiiilor lor. Totuşi acest lucru nu i-a împiedicat să-l trateze pe Naruto ca pe un proscris şi ca rezultat el a crescut ca un orfan fără prieteni sau familie. El nu i-a putut forţa pe oameni să-i devină prieteni, deci încerca să se facă remarcat prin singurul mijloc pe care îl ştia: farsele.
Oricum, acest lucru s-a schimbat după ce Naruto a absolvit Acadenia Ninja, folosind Umbrele Clonate Jutsu - o tehnică dintr-un sul interzis, ce a fost înşelat să-l fure-pentru a-şi salva profesorul, Iruka Umino, de un ninja renegat, Mizuki. Această întâlnire i-a dat lui Naruto posibilitatea să afle că în el se află Vulpea cu Nouă Cozi şi să afle că şi altcuiva îi pasă de el. Intrarea la Academie i-a deschis poarta către evenimente şi oameni ce-i vor schimba lumea lui, incluzând calea lui de ninja, pentru restul vieţii sale.
Povestea urmăreşte, în timp, creşterea lui Naruto şi a prietenilor săi, dezvoltarea lor ca ninja, interacţiunile cu ceilalţi şi influenţele asupra personalităţii lor. Naruto îşi găseşte doi prieteni –Sasuke Uchiha şi Sakura Haruno-doi tineri ninja, ce se află împreună cu el într-o echipă de trei persoane sub îndrumarea senseiului lor, Kakashi Hatake. Naruto de asemenea îşi găseşte şi alţi camarazi, pe care îi întâlneşte de-a lungul seriei. Ei învaţă tehnici noi, se cunosc mai bine şi experienţa lor creşte, iar Naruto îşi continuă visul de a deveni un mare Hokage.
Tot subiectul seriei Naruto este puternic accentuat de dezvoltarea personajelor, ce schimbă, cu fiecare lucru făcut, acţiunea. La început sunt accentuate personajele: Naruto, Sasuke şi Sakura, membrii echipei 7. Dar în timp sunt subliniate şi alte personaje din alte echipe sau sate. Mai mulţi răufăcători majori se vor lupta cu echipa lui Kakashi, printe care, la început, Zabuza Momochi –un missing-nin (ninja dispărut) din Kirigakure (Satul Ascuns în Ceaţă)-şi partenerul său, Haku. Mai târziu în timpul examenului Chunin, apare Orochimaru, un missing-nin, ce era pe lista celor mai căutaţi infractori. Iar mult mai târziu o organizaţie misterioasă, numită Akatsuki încearcă să-l urmărească pe Naruto, pentru Vulpea cu Nouă Cozi, ce se află în el.
În fiecare sat exista nişte graduri ninja : Student,Genin,Chunin,Jonin şi Hokage. În fiecare ţară există un conducător care este de gradul Kage.În ţara Focului acest conducător se numeşte Hokage,în Ţara Vântului acesta se numeşte Kazekage,în ţara Valurilor acesta se numeşte Mitsukage ,în ţara Pământului acesta se numeşte Tsuchikage,iar în ţara Luminii acesta se numeşte Raikage. Toţi aceşti kage se intitulează cele cinci umbre. Pe lângă aceste mari ţări există nişte sate ninja independente care se antrenează ca după aceea să poată fie angajaţi în aceste ţări.

duminică, 10 februarie 2008


Neji Hyuuga- Tatăl lui Neji Hizashi Hyuga a fost născut ca fratele geamăn mai mic al lui Hiashi şi astfel a devenit un membru al familiei secundare Hyuuga, cea care asigură protecţia familiei principale. Tatăl lui Neji se sacrifică tocmai pentru a-i demostra acestuia că poate să aleagă singur calea pe care va merge, dar Neji consideră că totul a fost determinat la naştere, când acesta sa născut ca un membru al familiei secundare, dând vina pe soartă. Deşi este considerat un genius, el nu poate trece peste faptul că totul este determinat de destin şi îi consideră pe Lee şi Naruto inferiori lui. În lupta contra lui Naruto el îi spune acestuia că va pierde pentru că acest lucru a fost determinat în momentul în care l-a nimerit pe el ca adversar, însă Naruto îi spune că el va fi cel mai mare hokage al tuturor timpurilor, însă Neji spune că numai câţiva pot ajunge hokage şi acest lucru este determinat la naştere, nu oricine poate deveni hokage dacă munceşte din greu. Însă după ce este înfrânt de Naruto acesta îi spune că a picat de 3 ori în finalele de la academie tehnica dată fiind mereu bunshin no jutsu (clone), iar el a lucrat din greu şi acum poate face şi kage bunshin no jutsu (cronele umbrei). Naruto îi spune acestuia să nu se mai plângă despre soartă şi cum că aceasta e stabilită la naştere, pentru că dacă crezi că nu poţi face ceva nu trebuie să stai degeaba, trebuie să te chinui din răsputeri, Naruto -spunându-i că Neji nu este un ratat, că el este un genius. Din acel moment Neji se hotărăşte să lupte şi să se antreneze pentru ca să nu mai fie învins de nimeni. In sasuke retrieval, în lupta contra lui Kidomaru, deşi adversarul este mai puternic decât el, se hotărăşte să lupte până la ultima suflare datorită vorbelor lui Naruto, care îi spusese că spre deosebire de el, Neji nu era un ratat. Aşa că Neji se hotărăşte să îl bată pe Kidomaru, pentru că cel mai puternic adversar cu care a luptat, adică Naruto, credea în el. Mai târziu dintre toţi geninni din konoha, Neji este singurul care devine un jounin. El posedă byakuganul şi deşi nu face parte din familia principală, el este considerat cel mai puternic din tot clanul, fiind în stare să descopere de unul singur kaiten, Hakke Hyaku Nijuhachi Sho, Hakke Kusho, tehnici pe care ar fi trebuit să le ştie doar familia principală.Neji , înainte de a vedea cat de puternică este Hinata,ura faptul ca a devenit fratele ei dar pâna la urma i-a promis caci o va antrena pe Hinata,o va proteja si va petrece mult timp cu ea pe veci.
Rock Lee- Este un shinobi care nu poate folosi nici genjutsu, nici ninjutsu, el bazându-se doar pe taijutsu şi muncind din greu pentru a-şi îndeplini visul acela de a deveni un shinobi excelent. La început el l-a avut ca rival pe Neji, însă după ce acesta a pierdut în faţa lui Naruto, nu i s-a mai părut ca un rival, ci ca un prieten. Deşi la început este numit un ratat de către Neji, în lupta sa contra lui Gaara, Neji îşi schimbă părerea când vede cât de puternic a devenit Lee, Kakahi chiar admiţând că the eight gates nu pot fi obţinute doar prin muncă multă şi bănuieşte că Lee este un genius. Lee este foarte apropiat de Gai, pe care îl consideră idolul său, de aceea se îmbracă îşi face freza şi sprâncenele la fel ca el. Lee are abilităţi asemănătoare cu ale lui Gai, cum ar fi second lotus şi primary lotus cu cele 8 porţi care pot da o putere imensă, dar cu un preţ. În lupta contra lui Gaara, după ce acesta îi rupe mâna stângă şi piciorul stâng, Lee se ridică deşi era inconştient, dorind în continuare să lupte. După aceea, în lupta cu Kimimaro, deşi nu este refăcut vedem o altă faţă a lui Lee, în care acesta după ce se îmbată, devine un maestru al taijutsului, reuşind foarte uşor să se ferească de atacurile lui Kimimaro.
Tenten- Este cea mai puternică fată genin din Konoha şi este în echipă cu Rock Lee şi cu Neji. Ea foloseşte foarte multe bombe şi arme în luptele sale, însă este înfrântă de Temari în timpul rundelor eliminatorii chunin.Ea îl iubeşte pe Neji.